Despre ingredientele Aloe Vera Gel

Fiind prima băutură naturală descrisă conţinând gel de Aloe Vera considerăm că este necesar să reamintim elementele componente, cu acţiune internă, ale Aloe Vera Gel de la Forever Living Products:

Lignina, saponine, antrachinone:

  • Aloina: laxativ uşor;
  • Barbaloina: analgezic şi laxativ uşor;
  • Izobarbaloina: analgezic şi antibiotic;
  • Anthranol: antialgic;
  • Antracen: antialgic, antibiotic;
  • Acid aloetic: antibiotic, antialgic;
  • Aloe emodina: bactericid şi laxativ uşor;
  • Acid cinamic: germicid, fungicid şi carminativ (elimină gazele intestinale);
  • Esterul acidului cinamic: analgezic şi anestezic;
  • Uleiuri eterice: tranchilizante;
  • Acid crisofanic: fungicid (inclusiv fungii tegumentari);
  • Emodiu: bactericid;
  • Rezinotanoli: bactericid;
  • Lignina: se prezintă în combinaţie cu celuloza şi conferă pro­dusului calitatea de a penetra tegumentul;
  • Saponinele au capacitatea de a curăţa tegumentul, precum şi proprietăţi antiseptice;
  • Complexul antrachionic are cunoscute proprietăţi laxative, antialgice, bactericide (antibiotice), antivirale. Nu prezintă nici un grad de toxicitate în asociaţie cu întreaga gamă de substanţe însoţitoare prezentate aici;
  • Acidul crisofanic este elementul activ în tratarea bolilor cronice ale pielii, ca psoriazisul şi trivofitia (o ciupercă a pielii).
    Acţiunea bactericidă a fost dovedită în special asupra stafilococului auriu şi a streptococului viridans.
    Acţionează puternic şi eficient asupra candidei.
    Acţiune antivirală promptă asupra herpesului simplex. 

Substanţe minerale:

  • Calciul: Are o deosebită importanţă pentru organism. Intervine în majoritatea proceselor metabolice ale organismului. Asimilarea lui este dependentă de vitamina C şi aminoacizi. Modulează excitabilitatea neuromusculară şi este inductor al contracţiei musculare.
  • Natriul (sodiu): Este principalul cation extracelular cu rol în asigurarea volumului şi calităţii mediului intern. Natriul este implicat şi ca factor condiţional al tensiunii arteriale.
  • Kaliul (potasiu): Este principalul cation celular cu rol în excitabilitatea neuromusculară şi în schimburile ionice.
  • Clorul: Este principalul anion extracelular cu rol în echilibrul hidro-mineral al organismului.
  • Zincul: Este asociat proteinelor, se găseşte cu precădere în peşte, plante cerealiere. Zincul este implicat în procesele de oxidare ca activator al proceselor enzimatice. Zincul concură la efectele insulinei. Asigură efectul procreativ masculin.
  • Manganul: Este factor activator a numeroase sisteme enzimatice.
  • Magneziul: Se găseşte predominant în ficat şi în muşchi. Este un important ion intracelular cu rol în modularea excitabilităţii neuromusculare, are efect sedativ şi anticonvulsivant.
  • Cuprul: Intervine în activitatea enzimelor oxidative şi are rol în formarea globulelor roşii (eritrocitelor).
  • Cromul: Intervine în procesele de oxidoreducere şi în metabolismul intermediar. Potenţează efectul insulinei şi este implicat în maturarea globulelor roşii.
  • Molibdenul: Este un activator de enzime implicat în metabolismul glucidic şi al aminoacizilor şi în oxidaţia biologică.
  • Seleniul: Intră în structura unor enzime implicate în activitatea de scavenger al radicalilor liberi.
  • Fosforul: Este un important ion intracelular şi participă în activarea majorităţii proceselor metabolice.
  • Fierul: Intervine în procesele de oxidoreducere, intră în structura citocromilor şi a hemoglobinei implicată în transportul oxigenului.
  • Iodul: Intră în structura hormonilor tiroidieni. 

Vitaminele (cuvântul înseamnă „purtător de viaţă”):

  • Vitamina B1 (tiamina). Este cunoscută şi ca „vitamina bunei dispoziţii”, deoarece are efecte binefăcătoare asupra sistemului nervos şi a stării psihice. Are funcţie de coenzimă intervenind în numeroase reacţii biochimice importante în metabolismul glucidic.
    Diminuează durerea resimţită.
    Este implicată în procesele de conducere axonală şi în trans­miterea neuromusculară.
    Alimentaţia excesivă cu glucide şi alcool determină carenţa vitaminică B cu precădere a tiaminei, iar deficitul de tiamină se mani­festă prin polinevrite periferice, atrofie musculară, fenomene de encefalopatie. Vitamina B1 este practic lipsită de fenomene toxice (semnalat doar la injecţia intravenoasă „şocul tiaminic” probabil de natură alergică).
  • Vitamina B2 (riboflavina). Are rol în oxidoreducerea celulară. Cointeresată în integritatea mucoaselor, în acuitatea vederii (se găseşte în celulele fotosensibile din retină). Toate acţiunile care suprasolicită organismul au nevoie de un aport suplimentar de vitamina B2 (sarcină, alăptare).
  • Vitamina B3 (PP sau niacina). Este o vitamină esenţială pentru respiraţie tisulară. Este componenta de bază a enzimelor implicate în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor şi în oxidaţia biologică.
    Carenţa determină apariţia pelagrei (cei trei D: dermatită, demenţă, diaree).
  • Vitamina B5 (acidul pantotenic). În organism acidul pantotenic este inclus în coenzima A ce intervine în metabolismul glucidelor, compuşilor lipidici, proteinelor. Este important în asigurarea troficităţii cutanate şi mucoase. Carenţa determină tulburări neurologice (parestezii ale extremităţilor, mialgii, cefalee, oboseală, tulburări de somn) şi tulburări digestive (greaţă, vomă, flatulenţă).
  • Vitamina B6 (piridoxina). Intervine în metabolismul intermediar şi în special la nivelul sistemului nervos.
    Lipsa ei la copii duce la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii. Lipsa ei mai determină dermatită seboreică, anemie. Există deficite genetice caracterizate printr-o afinitate scăzută faţă de formele metabolizate ale vitaminei B6 ceea ce face ca aportul alimentar de vitamina B6 să fie insuficient şi determină apariţia unor sindroame de deficit vitaminic: cistationurie (însoţită de tulburări mintale), anemie hipocromă, macrocitară cu hipersideremie şi hemosideroză, convulsii generalizate la sugari. Există medicamente care, administrate timp îndelungat, datorită antagonizării vitaminei B6 pot fi cauze de tulburări neurologice (izoniazida, cicloserina, hidralazinele, penicilamina). Contraceptivele hormonale orale pot provoca de asemenea fenomene de hipovitaminoză B6, de obicei minore.
    Este necesară pentru asimilarea magneziului şi în procesul intern de producere al acidului clorhidric necesar digestiei. Intervine în metabolismul aminoacizilor. Cisteina prin autocondensare formează cistina (un aminoacid). Cisteina este găsită la om într-o cantitate bine definită. Nivelul constant de cisteină se menţine prin frânarea creşterii lui peste un anumit prag, fapt realizat de vitamina B6, de acidul folic şi de vitamina B12. Persoanele la care nivelul de cisteină creşte prezintă un risc triplu de infarct decât cele la care nivelul este normal. Vitamina B6 are rol în absorbţia intestinală a vitaminelor B. De asemenea încetineşte evoluţia osteoporozei fiind necesară, alături de calciu şi vitamina D3. Scăderea aportului de vitamina B6 determină scăderea impresionantă a limfocitelor şi a câtorva interleukine. Vitamina B6 este deci necesară pentru menţinerea funcţionalităţii optime a sistemului imunitar.
  • Vitamina B8. Concentraţia acesteia în organismul uman determină descuamarea pielii, căderea părului, scăderea hemo­globinei, lipsa apetitului alimentar, oboseala, alterarea psihicului. Se recomandă în dermatoze şi stările de oboseală. La nivel celular exercită funcţia de coenzima în reacţiile de carboxilare şi transcarboxilare.
  • Vitamina B9 (acidul folic). Are rol în metabolismul proteinelor, al acizilor nucleici şi în formarea hematiilor. Carenţa duce la anemii, tulburări nervoase, iritabilitate, scăderea memoriei. Are efect antialergic (desensibilizant), efect chemotactic pozitiv asupra polimorfonuclearelor (induce şi stimulează chemarea leucocitelor la locul leziunii). Stimulează sistemul imunitar (în cercetare), conţine un principiu antileucemic (în cercetare).
  • Vitamina C (acidul ascorbic). Este, probabil, este cea mai cunoscută în lume. Creşte indicele opsonocitofagic, crescând rezistenţa organismului la infecţii (de la simple răceli până la infecţii streptococice grave).
    Acidul ascorbic împreună cu acidul dehidroascorbic formează un sistem redox, intervenind într-o serie de reacţii de oxidare şi în alte procese metabolice. Acidul ascorbic transferă electronii la enzime ale căror activitate necesită ioni metalici în formă redusă. Are rol în tisularitate, în vindecarea plăgilor (procesul de cicatrizare).
    Vitamina C este necesară în metabolismul calciului şi a altor minerale. Are un efect antioxidant puternic fiind scavenger al radicalului liber O2 şi derivaţii lui în exces. Activează acidul folic şi folosirea optimă. Stimulează axa endocrină centrală, previne uzura celulară, protejează arterele împotriva depunerii plăcuţelor de aterom, fortifică musculatura şi ţesutul conjunctiv, menţine activitatea anumitor enzime, încetineşte procesul de îmbătrânire. Participă la sinteza hormonilor glandelor suprarenale. Favorizează absorbţia fierului la nivelul tubului digestiv. În general aportul alimentar nu asigură necesarul de vitamina C care este de 1 mg pentru fiecare kilogram-corp, iar la fumători necesarul de vitamina C este mult crescut.
  • Vitamina D (calciferol). Intervine în metabolismul fosfocalcic stimulând absorbţia intestinală a calciului şi implicit a fosforului. În exces mobilizează calciul din oase, eliminându-l sau depunându-l fie sub formă de calculi biliari sau renali, fie anarhic. Este produsă de organism în primul rând sub acţiunea soarelui, ultravioletele determi­nând „fabricarea” ei în piele. Calciferolul contribuie la utilizarea optimă de către organism a calciului şi a fosforului, elemente indispensabile pentru metabolismul oaselor şi dinţilor sănătoşi, cât şi a echilibrului fosfocalcic. Potenţează asimilarea vitaminei A. Persoanele care nu sunt expuse suficient la soare mai ales persoanele care locuiesc la latitudini extrem nordice sau sudice au nevoie de un supliment de vitamină D. Administrarea de medicamente anticonvulsivante (fenobarbital pentru epilepsie) trebuie însoţită de o doză suplimentară de calciferol. Lipsa vitaminei D favorizează rahitism, carii severe şi osteoporoză.
  • Vitamina E (tocoferol). Protejează de oxidare acizii graşi nesa­turaţi, vitamina A şi carotenoidele, intervine în metabolismul acizilor nucleici. Funcţionează în organism ca antioxidant. Deficitul vitaminic, rar la om, poate apărea în sindroame de malabsorbţie dezvoltând simptome neurologice care au fost puse pe seama absorbţiei insufi­ciente de vitamina E. De asemenea, la copii hrăniţi numai cu lapte de vacă (acesta conţine insuficient tocoferol) pot apărea fenomene de iritabilitate, edeme şi anemie hemolitică. Unele cercetări pun în evidenţă faptul că vitamina E ar fi responsabilă de unele tulburări în procesul de reproducere.

Mucopolizaharide. Enzime. Aminoacizi
Gelul de Aloe Vera conţine mucopolizaharide care sunt consti­tuenţi esenţiali ai ţesuturilor conjunctive.

  • Enzimele conţinute de gelul de Aloe Vera (incluzând complexele proteolitice) sunt: oxidaze, catalaze, amilaze, celulaze, alinaze.
    Gelul de Aloe Vera are rol trofic asupra tubului digestiv facilitând de asemeni absorbţia şi digestia. Prin intermediul diferitelor reacţii fizico-chimice, aparatul digestiv transformă alimentele ingerate în principii uşor de absorbit care apoi sunt transportate pe cale sanguină la ficat. Aici se desfăşoară toate transformările pe care diferite substanţe le suferă în organism, asigurându-i energia, secretând şi excretând enzime nece­sare proceselor metabolice din organism. O rezervă de enzime există în organism încă de la naştere, o altă parte este adusă prin alimentaţie dar, înaintând cu vârsta printr-o alimentaţie incorectă rezerva enzimatică scade viciindu-se metabolismul protido-lipido-glucidic.
  • Aminoacizii identificaţi în gelul de Aloe Vera sunt 20 dintre cei 22 de aminoacizi de care are nevoie organismul uman, dintre care se remarcă 7 din cei 8 esenţiali.
    Cei esenţiali sunt cei ai căror prezenţă în alimente este indis­pensabilă deoarece metabolismul intermediar nu acoperă necesităţile organismului. Aceştia sunt: histidina, lizina, fenilalanina, cistina, metionina, treonina, leucina şi valina.
    Dintre cei neesenţiali amintim arginina, acidul aspartic, serina, acidul glutamic, tirozina, etc. 

În compoziţia produsului Aloe Vera Gel mai intră cantităţi mici de:

  • Gumă de Xanthan - Este un extract din alge marine şi este folosit ca stabilizator.
    Asigură vâscozitatea produsului. Unor alge marine le este recu­noscută eficacitatea ca adjuvant în curele de slăbire, ca stimulator ai proceselor de regenerare. Ele au de asemenea calităţi vermifuge. Algele marine sunt foarte bogate în iod şi au un efect optim în tratarea afecţiunilor glandei tiroide. Înlătură oboseala şi durerile reumatismale. S-a pus în evidenţă efectul antiviral inclusiv faţă de HIV.
  • Sorbitol: Este derivatul hidrogenat atât al glucozei cât şi al fructozei.
  • Acidul citric: Acid tricarboxilic prezent în mari cantităţi în citrice. Deţine un rol important în metabolismul intermediar (ciclul Krebs de de­gradare a glucozei). Are acţiune favorabilă în dizolvarea unor calculi urinari.

Este de subliniat faptul că elementul activ în gelul de Aloe Vera este de fapt sinergismul deplin al substanţelor care îl compun. Împreună acţionează cu o eficienţă, nu doar însumată ci cu mult peste cea a fiecărei substanţe componente luată separat şi apoi însumate. Pe lângă aceasta, substanţelor componente le dispar cu totul efectele secundare, existente doar când acestea acţionează izolat. 

Dintre efectele gelului de Aloe Vera enumerăm:

  1. Efect antiinflamator (reduce inflamaţia şi tumefierea);
  2. Efect germicid (bacterii, fungi, virusuri);
  3. Efect antiparazitar;
  4. Efect antialgic şi anestezic;
  5. Efect antiseptic;
  6. Efect cicatrizant al tegumentelor şi al mucoaselor (inclusiv conjunctivă);
  7. Efect chemotactic pozitiv asupra polimorfonuclearelor - induce şi stimulează chemarea leucocitelor la locul leziunii;
  8. Efect de regenerare a ţesuturilor;
  9. Efect antialergic;
  10. Efect antipiretic;
  11. Efect anti-ateromatos;
  12. Efect reglator al tranzitului intestinal;
  13. Efect hipoglicemiant (reglează glicemia);
  14. Efect antioxidant;
  15. Efect imuno-modulator;
  16. Efecte benefice în unele tumori şi leucemii. 

În loc de recomandări şi de indicaţii:

Neconţinând zahăr, produsul Aloe Vera Gel este recomandat şi diabeticilor, ameliorându-le boala de bază. Creşte gradul de metabolizare a glucozei astfel putându-se ajunge la scăderea dozei de insulina necesară. Cercetările au arătat că gelul de Aloe Vera conţine un agent hipoglicemiant care scade glicemia.

Are efect cicatrizant pe întregul tract digestiv. S-a apelat la gelul de Aloe Vera cu foarte bune rezultate în ulcerul gastric duodenal, gastrite (normalizează secreţia gastrică), diskinezii biliare, hepatită acută cronică şi ciroza hepatică, pancreatita cronică, colitele inclusiv colita ulceroasă, boala hemoroidală (în asociere cu Aloe Lips sau cu Aloe Vera Gelly.

Folosirea constantă, ritmică şi îndelungată a gelului, a permis raportarea medicală de ameliorări în cazul unor procese degenerative ale sistemului nervos. La acestea se mai adaugă diversele diagnostice din sfera patologiei reumatismale inclusiv de tip imun, aici adăugându-se şi tratamentul local cu Aloe Heat Lotion.

Rezultate încurajatoare s-au obţinut la pacienţii cu boala SIDA declarată, cărora li s-a ameliorat mult şi de lungă durată, starea generală, rărindu-se infecţiile intercurente, câştigând chiar şi în greutate. În acest domeniu cercetările sunt în curs.

Poate fi, de asemenea, util cu prompte rezultate bune în disfuncţii menstruale algice, sindrom hipertensiv, esofagită de reflux, constipaţie cronică, reacţii alergice de diferite etiologii.

Experienţa arată că utilizarea în cantităţi mari (indicaţiile de pe flacon până la 240 ml) din Aloe Vera Gel are un efect benefic în diverse tipuri de leucemii şi tumori, în aceste cazuri rezultatele au fost mai prompte şi mai stabile când Aloe Vera Gel s-a asociat cu antioxidanţii Absorbent-C, A-Beta-CarE, Lycium Plus sau Ginkgo Plus.

Trebuie subliniat că gelul de Aloe Vera poate însoţi orice tratament concomitent, mai mult, are avantajul că medicaţia clasică îşi creşte efectul, iar efectele ei secundare dispar.

La începutul consumului de Aloe Vera Gel pot apărea şi fenomene neplăcute: stare de rău general, dureri organice ori accen­tuarea celor existente, ameţeli, migrene. Este aşa-zisa „criză de epurare” un fenomen pozitiv care reflectă eficienţa în curs de desfăşurare a produsului.

Este recomandat ca cei care consumă produsul, să nu renunţe la utilizarea acestuia din motivele enunţate mai sus.

Produsul poate fi asociat cu orice fel de tratament alopat sau homeopat.